Cum a fost pedepsit un samsar care a vândut 85 de mașini fără să declare veniturile la fisc

Autor: George Cristea 13 ian. 2021 Știri auto

Un samsar a fost pedepsit după ce a vândut nu mai puțin de 85 de mașini fără să declare veniturile la fisc. Acum, autoritățile își cer banii, așa că samsarul are de plătit la stat peste 60.000 de euro. În plus, riscă ani grei de pușcărie.

Intră în Galeria FOTO

Două lucruri sunt certe, spune o vorbă: moartea și impozitele. Cu o marjă semnificativă de eroare în cazul celor din urmă, în special în România. Pe asta a mizat un samsar de mașini din Pitești, care a avut o activitate destul de fructuoasă între 2011 și 2017. Sau cel puțin asta spun autoritățile fiscale din județul Argeș.

Cazul investigat de polițiștii din Pitești este un avertisment pentru cei care cred că pot scăpa de plata impozitelor, sau care mizează pe prescrierea obligațiilor de plată. Se pare că în cazul piteșteanului aceste calcule nu au dat roade. Poliţiştii au finalizat pe 11 ianuarie cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

„Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2011 – 2017, fără a-şi organiza activitatea comercială sub o formă juridică, un bărbat de 45 de ani, din Piteşti, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă de venituri, prin desfăşurarea de activităţi comerciale, constând în achiziţionarea şi revânzarea unui număr de 85 de autoturisme second-hand”, precizează IPJ Argeș.

Samsar pedepsit pentru evaziune fiscală. Riscurile sunt mari

Bărbatul a efectuat în acest interval zecile de tranzacții, cu o valoare totală de aproape 3,5 milioane de lei, iar obligațiile fiscale aferente tranzacțiilor erau de aproximativ 300.000 de lei.

„Mai precis, prin depăşirea plafonului special de scutire (35.000 euro) începând cu anul 2011, bărbatul avea obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA, de a conduce evidenţa livrărilor şi achiziţiilor, de a depune declaraţii de impozite şi taxe şi de a achita obligaţiile fiscale, valoarea totală a celor 85 de tranzacţii fiind de aproape 3.500.000 de lei, din care a obţinut venituri fără a declara şi achita obligaţiile fiscale aferente, calculate la aproximativ 300.000 de lei”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeş.

Pentru recuperarea prejudiciului au fost instituite măsuri asiguratorii. În plus, samsarul riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7 și 13 ani. Aceasta poate fi redusă la jumătate în cazul în care samsarul va achita întregul prejudiciu de 300.000 de lei. Aproape imposibil de făcut acest lucru, în condițiile în care are deja pus sechestru pe bunuri și conturi.

Polițiștii au organizat de curând o amplă acțiune de depistare a samsarilor de mașini care fac evaziune fiscală. Pentru aceasta, polițiștii au folosit o metodă ingenioasă care i-a făcut pe samsari să cadă ușor în capcană. Rămâne de văzut cât timp va funcționa dar, având în vedere valoarea mașinilor vândute de samsari, e posibil ca tentația să fie mai mare decât teama de pedeapsă.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide